Spumă, fulg, vânt, val, nisip şi ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile şi ani -
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge şi moare
În necuprinsul, în nesfârşitul tău ocean.
Cum s-opresc faţa mea în oglindă?
Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi.
Vremea nălucă mă prinde în tindă,
Doruri uscate foşnesc prin vechile rochi.
Braţul iubitei, zâmbetu-i, păru-i,
Mâna le-atinge şi trece prin fum.
Visul subţire în care mai stărui
Vraja de astăzi, zorii, amurgul: flăcări şi scrum.
Versul acesta îl vrei pe piatra veciei -
Ştearsă, tocită, nu ţine nici vorba, nici pas;
Ard numai ochii sfinţi ai Mariei
Tainic pe-al lumilor iconostas.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.