Căsuţele cetăţilor bretone.
Cu spatele-adus şi şoapte guturale,
Înghesuite-n şiruri monotone,
Se-nchină-n umbră naltei catedrale.
Bat clopote blajine în surdină...
În zori de zi e împânzită marea.
Prin neguri zăbrelite de lumină
Simţind prelung cum se goleşte zarea.
Nevestele pescarilor ce pleacă
Nu se bocesc, nu flutură batiste -
Tăcutele, când sufletul le seacă.
Şi în amurg purtându-şi pruncul, triste,
Mai stau pe ţărmul marilor bretone
Ca pe vitralii ştersele Madone.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.