O rugă de monah, în strană chemând suava ta iubire,
Din argintările-nserării, din neaua crinilor cuminţi,
Ne-a dăruit neprihănită, o soră albă printre sfinţi,
- Mario, zâmbet de fecioară şi prea curată ispitire.
Un strigăt sfâşiat de mama înnebunită de mâhnire,
Pe lângă fiul ei ce moare, în clipa moartelor credinţi,
Te-a preschimbat în alinarea nevindecatei suferinţi,
- Mario, maică-ndurerată şi viu izvor de izbăvire.
Dar cine-a fost copilul mistic, naivul suflet primitiv,
Ce, fermecat de amândouă, te-a presimţit, Madonă, care
Ascunzi o dragoste de mamă sub sfiiciuni de soră mare,
Şi te-a lăsat să fii în inimi - precum îşi întregeşte roza,
Prin cea mai fragedă culoare, parfumul cel mai fugitiv
Maria, zâmbet de fecioară, Maria mater dolorosa.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.