Las povârnişul viei să cadă-n praf de soare,
Şi-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc pătrund.
Atât de dreapta fuge cărarea până-n fund
Că văd, ca prin ocheanul întors de-o vrăjitoare,
Căsuţele răzleţe din satul Izvorani
— Mici capre căţărate pe-o râpă de lumină
Prin nuci proptiţi ca-n bată strâmba lor tulpină,
Sub sarica frunzoasă de gârboviţi ciobani —
Şi — arătări din ţară, în stampe japoneze —
Ca o furnică neagră ce-mpinge albu-i ou,
O faţă cum zoreşte, greu de urnit, un bou,
Nemaiputând pe coastă cireada s-o urmeze.
Pe când din zarea serii ca namile, cu rost
Răsar, rănind amurgul ceresc cu cornul frunţii,
Pe rând: albaştri, vineţi, de aur verde — munţii
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Când înminunarea trece dincolo de cuvinte respiră doar poezia, Dănuța, și noi devenim alții, mult mai bogați, prin grația acestor vrăjitori....
Gerra Orivera
marți, 07 martie 2017