Cad frunzele greoi din pomul înserării -
Un muezin vrăjind pe sus, le-a scuturat,
Ba nu - porumbi brumaţi pe marmurile scării
Ca umbre, deşirând albastru, au zburat.
În pene păsări duc amurgul pân' la Pera...
Dar noi, lăsând pe-aripi văzduhul, ne-am oprit
În curte, logodind geamia cu tăcerea
Şi chiparoşii suri cu cerul înflorit.
Privim Stambulul cum treptat în vis se pierde,
Amurgul cu turban de neguri strâns pe cap,
Îl duce sub un cer de sticlă roz şi verde
În care suliţi lungi de minarete-ncap.
Ca un copil suflând uşor clăbuci cu paiul.
Cu raza-i umflă-n zări cupole de geamii -
Oraşul ireal se clatină ca raiul
Şi de-o să zboare-n cer deodată, nu mai ştii...
Căci surd în Ramazan a bubuit semnalul.
Sunt stele sau lumini ce pe moschei răsar,
Când sufletul în bărci îşi tremură fanalul
Pe-un Corn de Aur stins şi vânat, spre Fanar?...
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.