Îmbălsămând pământul cu alba ei minune,
O roză peste noapte a înflorit în parc
Pe soclul de pe care din vremile străbune
Îşi încordează Eros nebiruitul arc.
Dar una câte una, petalele nebune
S-au scuturat de dorul semeţului monarc
Şi când veni blajinul amurg, în soare-apune
Culese floarea moartă pe marmura din parc.
Aşa se stinse tainic cea mai frumoasă roză
Ca să învie astăzi în trupul tău divin,
Mai luminoasă parcă-n a ei metamorfoză...
Dar nu chema, iubito, arcaşul sibilin
Ce calcă sub picioare în serile cernite
Zăpada timpurie a rozei ofilite.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.