Fragment dintr-un poem părăsit: "Sfârşitul pământului"
Albatroşii, cormoranii, goelanzii, pe vecie
Părăsesc şiraguri marea îngheţată şi pustie,
Unde soarele pe zare răsărind, rotund şi larg,
Nu-i brăzdat de profilarea legănatului catarg,
Vulturii pleşuve, ereţii, gipaetii şi condorii.
Vin ţipând spre oceanul ce inundă sicomorii,
Oglindind pentr-o clipită în oglinde ce dispar;
Umbra frunzei nemişcate, zborul tremurat şi rar.
Ibişi roşii, berze albe şi flamanzi trandafirii,
Înviază cu lumine orizonturi străvezii,
Fâlfăind în faptul serii ca petale duse-n vânt...
Cea din urmă caravană pribegită pe pământ,
Elefanţii care poartă veacurile în spinare,
Se înalţă: povârnişuri prăvălindu-se prin zare,
Şi pe pasul lor pantere vin târâş, din salt în salt.
Nu-i cetate să înfrângă ne-nfranatul lor asalt:
Înfrunzesc smochini pe ziduri şi tăcerea-n veac domni-va
La Angkor, la Siracusa, la Pergam şi la Niniva...
Dar izbind cu valul prăbuşitele pustietăţi,
Legănând pe undă soare şi rupându-l în bucăţi,
Pe Câmpia unde greieri îşi torceau prelung cântarea,
Se revarsă tot mai mare, cu murmur şi muget, marea.
Zei, altare se afundă. Pe Cezarii şi toţi Porii,
Sub aureola verde ce le-o lasă madreporii,
Dorm tot una cu nisipul risipiţi prin ocean.
Peste dânşii hipocampii şi delfinii fug. În van
Gârbovită se trudeşte pretutindeni, cariatidă,
Din sargase să ridice înspre soare Atlantidă -
Niciodată! strigă lumii corbii morţii, legendari.
Vine noaptea, vine umbra, vine gerul, vin gheţari...
Şi planeta-şi mâna viaţa, ruga, dorul, fuga, zborul,
Spre limanul de lumină ce încinge Ecuatorul...
(În colaborare cu Horia Furtună)
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.