Vechime - Ion Pillat
Adăugat de: Gerra Orivera

Au pălit tălăncile oilor la perdele...
Mi-au liniştit vâltoare şi tumult.
Rămân în foc de tarla, pe sub stele,
Şoptirea stufărişului s-ascult.
Aştept la focul inimii prea grele,
Întoarceri de cucoare, vremi de mult,
În desluşiri de zile tot mai rele.

Aicea de când ţara şi gorganul,
Tânjesc de greaţă veacului meu slut,
Mi-înşel sub semnul cerului aleanul.
Străin în propriu-mi sânge, am şezut
Cum odihneşte oaia şi ciobanul;
Am suflet din vechime - l-a-ncaput
Cu zeghe fără margini, bărăganul.

Pierdut, arar, tălăncile se-ngână...
Mai pâlpâie din jar un foc scrumit,
Cad zodii în adâncuri de fântână
Pe-o cumpăna de suflet părăsit -
Mi-am strâns nevoi şi griji în ţarc de stână
A fulgerat tot ceru-n răsărit
Şi trâmba vremii vânt de spaimă mână.
Răzbat potop furtunile-n puhoaie,
Sub bici de foc fug norii herghelii,
În beznă vijeliilor şiroaie
Ogor şi sat se sting de pe câmpii.
Stă sufletul sub vremi şi se îndoaie
Şi-n scârba lui se-ntreabă de-o să fii
Iar soare sfânt, pe turmă cu cucoare,
.....................................................
S-au mistuit, s-au dus în lumea largă!
O geană de lumină crapă-n zări,
S-a şters din leat ce scris e să se şteargă -
Da iarbă-n câmp, sub cer se-ntind uitări.
La stuful din perdele miei aleargă
Şi aripi prin seninu-n fremătari...
Tălănci de oi dau inima să-mi spargă -


Vecia mea mă strigă peste zări.



vezi mai multe poezii de: Ion Pillat




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.