Visai de o cetate pe margine de mări
Trec peste ea cocorii zburând spre alte ţări.
Pe cer pier nori târându-şi penumbră de pământ
Fug legănând corăbii catargele în vânt.
Intrai tăcut într-însă, umblai în lung şi-n lat
Se înălţa doar murmur de ape, depărtat.
Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.
Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu
Şi, cum priveam, simţit-am că mortul eram eu.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumos!
Gerra Orivera
sâmbătă, 11 martie 2017
Cetate rece zace la margine de mare
Și valuri n-o ating, doar înveliș de sare
Îmbracă piatra rece din zidul chinuit
De timpul ce s-a scursdin cerul încernit!
Și dacă se aude un pescăruș cum țipă
Că are o durere ce-i trece prin aripă
Cetatea îi aduce o rece alinare:
Popas înalt și sprijin când e pus la-ncercare!
Cetetea ce străpunge timpul și il doboară
În spuma mării plânge și pentru prima oară
Își spală nemurirea din ziduri erodate
Și mării îi cedează, topindu-se în noapte.
Cetatea care-a fost la margine de mare
În ochi de pescăruși se vede... și îi doare!
Ina M.
sâmbătă, 11 martie 2017
Gustă-l și degustă-l Dănuța! Eu am constatat că recitindu-l își păstrează aceeași prospețime ca la primul contact! Sunt foarte vii, poemele lui!
Mă bucur că te desfeți!
Gerra Orivera
joi, 09 martie 2017