Îți laud, Doamne, măreția
Ce-n Univers o etalezi,
Dar ce ne facem cu moșia
Ce nu poți s-o administrezi.
Nu-ți șade, Doamne, în putință
Un punct și-o virgulă să pui
Acestui val de suferință
Rotind în jurul soarelui.
Ești, Doamne, poate un jurat
Care-și rostește sec, sentința,
Ești, poate, un automat
Ce nu știe ce-i suferința?
Mâncarea vieții e-un amestec
De lacrimi, sânge și noroi.
Așa ceva nu pot să mestec,
Ia-ți, Doamne, marfa înapoi
Și fă ce vrei, eu nu m-amestec --
Și-așa, Tu faci ce vrei cu noi.
Reglează vieții metronomul
Cu moartea fii mai econom --
Hai, fă un gest frumos cu omul
Și dă dovadă că ești Om.
vezi mai multe poezii de: Ion Scriba
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.