O mână de arhanghel alb, îndepărtat,
Atât de des îl mângâia pe frunte blând,
Că nu era în lume risipit nicicând
Şi totuşi peste lume singur împărat.. .
El, albelor corăbii sprinten căpitan,
De-a pururi depărtărilor râvnitul zeu.
Ce ordin nepătruns îl îndemna mereu
În mersul ăsta singuratic, inuman?
vezi mai multe poezii de: Ion Șiugariu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.