A pus covorul pe inima mea
Și cu-o bătaie îl scutură.
Am ridicat-o, încet, tam-tam-ul
Inimii mele curăța geamul
Și respiram. La bursă, crahul
Din acțiune ștergea, ștergea tot praful.
Albul ștergea oul pe dinlăuntru
Și galbenul, purul, ștergea trecutul.
Totul se învârtea. Atleții
Melancoliei albeau pereții
Și luna, luna
Era flacăra Lui.
Lună, tu, întotdeaună!
. |
vezi mai multe poezii de: Ion Stratan