În muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă,
suvenir, silabe de cuc,
pe unde potecile se înveștmântă-n zale.
Spre balconul de fier cu sângerări ruginii peste suişul iederii de întuneric
ţi-am spus: apari ca un arc de cer,
ţiganii din conac s-au îmbătat
şi moşierul îşi descifrează strămoşii.
Plouă.
Mi-amintesc un burlan cu boabe de argint
cum îi cântă trupul.
Seara făcu drumurile de metal
şi podurile sunau ca lemnul viorilor,
bufnițile vechi scapără întunericul din gheare,
ce romantic au trecut pe cal,
printre stejarii, columne de fum,
către casa din grinzi cu perdelele albe.
Era cald şi sofale adânci şi pe masă cafea,
Tristan
Tzara, când ai ascultat întâmplarea,
pădurarul îşi fluieră câinele
şi cerbii cu botu-n lac beau stele;
dar eu am scris versurile aceste
în amintirea orelor de şah
din pădurea în care am cetit pe
Nietzsche.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.