Fată cu părul ca seceta,
cu dorul ca paiul,
cu inima ca luceafărul,
mi-aminteşti satul din chenarul livezilor,
cumpăna de lemn şi jgheabul ei verde,
marginea pădurilor cu iarbă pitică
pe care zăcea cartea necitită.
Fată a trestiilor şi a tălăngilor,
în comoara codrului pasărea fluieră,
în trunchiuri ruinate plugăreau cariile,
sânul tău strivise busuioc şi mentă,
gura ta râdea,
risipea inele
de apă firul cântului,
ochii tăi de plantă înfloreau de-un gând.
Fată cu trupul poleit de soare, toamna a fost târzie, — vitele veneau poticnind şi leneş şi gemând, acasă.
Cum şedeai pe piatră şi tăceai de lung aveai ochii celor cari adorm spre ziuă, coadele de-aramă copleșeau grumazul, gleznele plăpânde se-ngropau în praf.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.