Sunt azi ca un câmp
de mărăcini cu cer roşu în fund,
sau ca un cătun părăsit sunt
şi cojit în amurg ca un dâmb.
Doamne, lasă-mă să mă închin ţie,
obiceiul e vechi şi e bun când eşti slab.
Leagănă-mă tu, melancolie,
cu isonul lin şi abia bolnav.
În hotelul de periferie
ce cuminte m-am însingurat.
De pe macatul meu decolorat
moartea să o sun, la sonerie.
Sub fereastră mişună cetatea,
i-aud trecând norodul greu şi des.
De-o goană îmi zbârnâie toată singurătatea
E-n van. Am măsurat şi am ales.
1920
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.