Nu pot pleca, nu pot rămâne,
Povestea e ca o târzie toamnă.
Trist e surâsul care s-a milostivit
Şoapta destinului s-o cuminţească.
Noi ducem visul nostru ca pe-un mort
Ascuns de flori şi nevegheat de nimeni,
Pe care-am vrea să-l ştim doar adormit,
Şi nu aprindem nici lumini
Şi nu ne-ncumetăm să-l plângem.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.