Mi-e veche inima: un menuet
captiv în ceasul unei jucării.
L-asculţi şi-ncerci în soarta lui să-l scrii
altfel: să-i stingi suspinul desuet.
Împotrivit pe singurul său gând,
se-ntoarce-n arcuri cântecul plăpând
şi lasă semn, ca dintr-un zbor ţinut,
rugina lui pe degete de lut.
Polen de chin pe albe cinci petale,
fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus,
şi iartă ornicului nesupus
când încă plânge-n degetele Tale.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea