În larma orchestrei de negri, în lâncede cârciumi de lux
când tremură coama femeii din perne și vis
și palid e chipu-i și aprigă șoapta,
și-n zori pe-o faleză pe treptele-n spumă-ale mării
și-n serile marilor zodii când clopote trec nevăzute,
ne-ajunge din urmă fiorul ce-nvie icoana și glasul altor lumi
și care mă cheamă și nu-s nicăieri.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea