De ce te-ai du când ştii că-n oră
şoapta destinului pândeşte,
când ştii că orice pas ne rătăceşte,
din pietre că ne poticnesc ispitele,
că unelteşte vântul împotrivă-ne,
şi stelele, fântânile şi arborii
menesc a rău,
că pretutindeni ne-ncetat ivitele
răscruci ne taie căile
ca şerpii împletitele,
şi-n orice loc se-abţin blestemele.
De ce-ai rupt lanţul trupurilor noastre
lăsându-le doar gândul drept verigă,
de taina lor cum de nu ţi-a fost frică,
de ce-ai crezut, de ce-ai lăsat
leagănul somnului să ne legene
pe fiecare cu alt vis,
cum de-ai îngăduit ursitelor răgazul
să ne răpună despărțit
şi suflului de gheaţă-al veşniciei
să treacă peste jurământul nostru
ca iureşul unei vrăjmaşe oşti
peste-un hotar deschis ?
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.