O, ce pustie ești și mută!
În clarobscurul toamnei
domină nălucirea transparentă a grădinii,
unde frunzele se-apropie de pământ
în marea atracție a dezintegrării.
O, ce mută ești!
Oare chiar destinul tău
în destinul meu presimte înfruntare
și vuietul foșnit al fructelor care te-au părăsit
nu ți-i apropiat, ca vuietul din clopote risipit?
Măreață grădină!
Cuvintelor mele le dăruiește
rotirea tulpinilor, adevăr în rotire,
unde eu rătăcesc spre crengile înclinate-n
căderea frunzelor, râvne în amurgire.
O, cum ar supraviețui
până-n primăvara următoare
tulpinile tale, sufletul meu trist,
când fructele sunt absente deja,
reală fiindu-ți doar pustietatea?!
Dar nu, să plec!
Fie ca vreodată
să mă ademenească vagoane agonale.
Drumul meu în coborâș și drumul tău înalt –
acum sunt în egală măsură colosale.
Adio, grădina mea!
Pe mult timp?... Pentru totdeauna.
Păstrează-n tine tăcerea zorilor
și tristețea de seară,
grădină măreață, ce scuturi anii
peste-a poetului idilă amară.
1960
traducere Leo Butnaru
vezi mai multe poezii de: Iosif Brodski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.