Mereu sunt înconjurat de verbe tăcute,
asemenea unor cranii străine,
verbe înfometate, verbe goale, surde,
verbe principale, verbe sublime.
Verbe fără de substantive.
Verbe — simple.
Verbe
care locuiesc în subsoluri,
vorbesc — în subsoluri,
se nasc — în subsoluri
sub câteva-nalte niveluri
de optimism general.
Dimineața, toate la munca lor se grăbesc,
amestecă mortar și cară pietre,
dar, construind oraș, nu oraș construiesc,
ci înalță monument singurătății lor proprii.
Și, plecând, cum pleacă-n memoria altora,
pășind de la cuvânt la cuvânt cu forfota
în cele trei timpuri diferite ale lora,
verbele se înalță odată pe Golgota.
Iar cerul deasupra-le
e ca pasărea-n zbor,
și, stând
ca-n fața unei uși încuiate,
cineva bate cuie de zor
în timpul trecut,
în prezent,
în viitor.
Nimeni nu va veni
și nu le va scoate.
Ciocanul
în ritm etern va bate.
Sub ele-i hiperbola terestră,
ca cerul metaforei deasupra noastră!
(1960)
Traducere — Gheorghe Doni
vezi mai multe poezii de: Iosif Brodski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.