Istorie - Petru Dincă
Poezie adăugată de: Petru Dincă

    duminică, 10 octombrie 2021


României profunde

Dureri reprimate
ani şi ani…
Chipul blând al bunicii şi
lacrima ei în colţul ochiului prelingându-se…
Case de ţară cu pridvor spre miazăzi
şi ferestre scăldate în lumina
proaspătă a zorilor;
sunetul pârâului săltându-şi undele
peste veşnic aceleaşi
pietre lucind sub ape
şi vuietul lui după ploile repezi.

Drumuri șerpuite și înguste;
copii în haine simple
care aleargă printre păpădii,
cu ochii lor oglindind seninul,
și credincioasele berze
meditând într-un picior,
de veghe la fericirea satului;
penele lor albe sunt garanția
victoriei binelui.

Năvăliri şi jafuri,
foc şi sânge, pustiu…
Zile albe şi negre;
clocot de ură năprasnic
şi alintare de dragoste,
ca prin vis mâna mamei pe fruntea
copilului
legănând somnu-i lin.

Bucuria calmă din zilele de
sărbători şi
cântecul greierului vrăjit picurând
în suflet;
sunet gingaş de fluier
şi de bucium adânc…

Cuvinte de ură, cuvinte de dragoste,
adunate toate într-o limbă
ca apele susurând, ca vântul vuind
în munţii dacici.
Dureri înăbuşite, şi bucurii, şi visuri
ani şi ani…



vezi mai multe poezii de: Petru Dincă




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Eu am întâlnit-o în vizita la bunici :) ... o singură vizită, de aproximativ 2 săptămâni, când aveam 7-8 ani :) în chiar satul bunicilor lui Creangă. Nu pot explica de ce acele zile au rămas atât de vii în mintea mea și cum de nu s-au pierdut/estompat prin celelalte amintiri. Poate eram prea fermecată de Ozana și casa învățătorului Creangă :)
Cu drag!
Adina Speranta
sâmbătă, 16 octombrie 2021


Și eu vă mulțumesc pentru citirea poeziei mele! Mă bucur că vă regăsiți în această lume, care mie îmi este foarte dragă. O lume pe care am mai prins-o puțin în copilărie, chiar dacă puțin alterată de comunism.
Numai bine,
Petru Dincă (autor)
vineri, 15 octombrie 2021


Ați evocat o lume căreia eu mereu îi voi aparține, lumea aceea simplă și senină. Nu era totul mai frumos atunci? Cu siguranță, omul era mai receptiv la frumusețile din jur. Acum, ne pierdem, rătăcim printre cutiile de beton și claxoanele mașinilor. Și uite-așa uităm de noi...
Mulțumesc pentru picătura de frumos dăruită :)
Adina Speranta
joi, 14 octombrie 2021