Eu, Ziraxis, mai mare peste anarți,
Am luptat șașe ani cu romanii. Aveam lîngă noi
Munții. Ei, Roma, legiunile de fier, berbecii,
Catapultele, dar mai presus, neteama
De moarte și o voință de a învinge, grozavă.
Am luptat bine cu toții, dar ne-au bătut.
M-au prins: un am am stat sclav, am fugit!
Am colindat lumea, și m-am întors.
Jumătate din neamul meu pierise,
Alții se ascunseră în munți. M-am înfățișat
Marelui guvernator, și el mi-a îngăduit
Să mă întorc cu oamenii mei în străvechiul
Pămînt de la Arcodabara. Mi-au dat
Înscris o tabelă; Eu mă grăbeam să plec;
Nu-i puteam suferi pe acești îngîmfați;
Strălucirea lor mă orbea;
Vroiam să mă știu între-ai noștri.
M-a poftit la despărțire Scaurianus*, să vin
Cu ai mei la inaugurarea cetății lor din munți,
Lîngă Sarmizegetusa noastră, și nu m-am dus.
vezi mai multe poezii de: Iulian Vesper
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.