E-atâta grabă-n înverzirea ta,
C-ai năpădit tot cerul cu brădetul
Și ai șoptit grădinilor secretul
Nectarului sortit a-l degusta.
Vitralii albe cresc în răsărit,
Se oglindesc în rouă și presară
Pe fragi și pe căpșune tămâioară.
De supărare, duzi s-au înnegrit.
Toți zarzării i-ai nins cu chihlimbar,
Caise-n catifele, megieșe
Cu bumbii rubiniilor cireșe,
Se ard la soare-n zumzet de bondar.
Cristale roz sclipesc în zmeuriș,
Departe, zboară-n zare ciripitul,
Iar coasele își pregătesc cositul
Cât crește firul ierbii pe furiș.
Toți fluturii sfielnici îndrăznesc
Să umple cupa florii de culoare,
Trifoiul prevestește-a sărbătoare
Cu tripticul lui mic, dumnezeiesc.
În crini adorm zăpezi și iată cum
Aprind sub geamul tău lumini de gală,
Ca-nsuflețita lume vegetală
Să strălucească-n straie de parfum.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.