ascultam cum behăie luna
și corpul mi se acoperea treptat
cu noapte
opriți sacrificiul
urlam
iar ghearele mi se înfigeau în pământ
scurmând după durere
adânc
atât de adânc încât săpam în mine
cel de la începuturi
opriți-mă
urlam
în timp ce luna behăia
și totul în jurul meu
era sacrificiu
Adina V.
17.07.2018
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Nu, dar măcar am încercat :)
Adina Speranta (autor)
duminică, 01 decembrie 2019
Foarte haios! Si, ai reusit? :)
florianruse
sâmbătă, 30 noiembrie 2019
:) Stai liniștit, Florian, nu sunt așa scorțoasă cum probabil par :))
Deci, mă gândeam când am scris ce e mai sus că noi, oamenii, suntem așa răi încât sacrificăm mieii de Paște...ei sunt ca niște copilași, bieții de ei... De-aia totul behăie și e atâta durere, voiam să schimb geneza sacrificiului.
Cu draag! :)
Adina Speranta (autor)
vineri, 29 noiembrie 2019
Chiar te-as ruga sa o faci, insa numai si numai daca are un foarte mare grad de perversitate... :)
Scuza-ma daca am exagerat presupunand cu indecenta mult prea mult si evident mult prea prost in comentariul anterior. :)
florianruse
vineri, 29 noiembrie 2019
Mulțumesc, Florian, pentru vizită :) Cu siguranță, punctul de pornire este de multe ori necunoscut și involuntar.
Eu țin minte fiecare moment când am scris ceva, dar nu țin minte ce am scris :)) Doar dacă recitesc, realizez și fac conexiunea. Azi, recitind, mi-am adus minte ce a generat scrierea de mai sus :)
Dacă vrei, îți spun :) Dar trebuie să mă rogi un pic :))
Cred că mă răsfăț!
Somn ușor :)
Adina Speranta (autor)
vineri, 29 noiembrie 2019
Foarte interesant cate poate suporta subconstientul cateodata... Presupunand ca sentimentele iau nastere de undeva din subconstient, ai zice ca nimic nu poate fi mai trist decat moartea unui foarte inaltator sentiment si revenirea cu picioarele pe pamant... :)
florianruse
vineri, 29 noiembrie 2019