Cu toții știm unde am vrea s-ajungem,
Într-un infern de frunze acoperit,
Sau, colț de Rai cu libertăți absurde,
Unde atârnă răstignirile pe zid.
Nu știm nimic și construim palate,
Crezându-ne prea drepți, strângând averi,
Ne închinăm ades, la mori stricate,
Și ne îmbătăm la sfinte Învieri.
Să aflăm de ce trăim, se poate,
Dar pare-se că-i mult, să vrem,
C-ar trebui să ne mai ștergem din păcate,
Dar, din păcate, să le ștergem nu putem.
vezi mai multe poezii de: Artemie
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitari !
tania
vineri, 04 august 2017