Traducere de Petru Dincă
Inima,-atunci, mi-a zis: călare!
Și, într-o clipă,-am fost în șa.
Se legăna amurgu-n zare,
Noaptea de munți se anina;
În ceață-nveșmântat, stejarul
– Un uriaș – pe culmi stătea,
Iar bezna sumbră,-n tot frunzarul,
Cu mii de negri ochi veghea.
În colbu-i trist, duioasă, luna
Trecea pe sus, pe-un deal de nori,
Iar vântul, fâlfâind întruna,
Mă-nvăluia în reci fiori.
Din noapte, ieșeau monștri răi,
Dar eram proaspăt, vesel chiar:
În inimă, câte văpăi,
Și-n vine, ce fierbinte jar!
Și te-am văzut, ce bucurie
Curgea din ochii-ți dulci spre mine!
Cu totul mă predasem ție
Și respiram doar pentru tine.
Învăluia frumoasa-ți față
O primăvară roz, în floare,
Atâta farmec tandru,-n viață,
Mă-ntreb, l-am meritat eu oare?
Dar, vai, cum clipa de plecare
A strâns de greu inima-n mine:
Sărutul tău, ce desfătare!
Și ce tristețe-n ochi la tine!
M-am dus, stăteai, și-a ta privire
Plângând, mă urmărea din zare:
Să fii iubit, ce fericire!
Și să iubești, ce încântare!
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.