Divinul - Johann Wolfgang von Goethe
Adăugat de: Petru Dincă

Traducere de Petru Dincă

Nobil să fie omul,
Îndatoritor și bun!
Pentru că numai asta
Îl deosebește
De toate ființele
Ce le cunoaștem.

Slavă necunoscutelor
Ființe superioare
Pe care noi doar le presimțim.
Lor să li se asemene omul!
Pilda lor să ne-nvețe
În ele să credem.

Pentru că fără simțire
Este natura:
Soarele încălzește
Pe răi și pe buni.
Pe criminal
Și pe cel mai bun om
Îl luminează luna și stelele.

Vânt și puhoaie,
Tunet și grindină
Vâjâie-n drumul lor
Și înșfacă,
În goană,
Pe unul sau pe altul.

La fel, norocul
Bâjbâie prin mulțime;
Când prinde zulufii
Inocenți ai băiatului,
Când creștetul pleșuv,
Încărcat de păcate.

După mari, eterne,
Și înflexibile legi,
Cu toții trebuie
Să împlinim cercul
Existențelor noastre.

Doar omul singur poate
Ceea ce e cu neputință:
El deosebește
Alege și judecă,
El poate, clipei,
Să-i dea durată.

Doar el poate
Să răsplătească binele
Și să-i pedepsească pe cei răi;
El vindecă și salvează;
Ce e rătăcit, dezbinat,
Strânge-mpreună.

Îi venerăm
Pe nemuritori,
De parcă ar fi oameni
Și ar înfăptui, în mare,
Ceea ce, în mic, înfăptuiește
Sau ar dori să înfăptuiască
Cel mai bun dintre noi.

Omul să fie
Nobil, îndatoritor și bun!
Să creeze neobosit
Ceea ce e necesar și drept.
Să fie, pentru noi, prefigurarea
Acelor ființe pe care doar le presimțim.



vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.