Este dragoste. Va trebui să mă ascund sau să fug.
Zidurile închisorii sale cresc, ca într-un vis atroce.
Frumoasa mască s-a schimbat, dar ca întotdeauna este singura.
Ce vor face talismanele mele pentru mine: exercițiul scrisorilor,
erudiția vagă, învățarea cuvintelor pe care
Nordul dur pentru a-și cânta mările și săbiile, senina
prietenie, galerii de bibliotecă, lucruri comune,
obiceiuri, iubirea tânără a mamei mele, umbra militară a câmpului
Moartea mea, noaptea atemporală, gustul somnului?
A fi cu tine sau a nu fi cu tine este măsura timpului meu.
Ulciorul se rupe deja peste fântână, iar omul este afară
Ridică vocea păsării, cei care caută
ferestrele, dar umbra nu a adus pace.
Este, știu, iubire: anxietatea și ușurarea de a-ți auzi vocea,
așteptarea și amintirea, groaza de a trăi în viitor.
Este dragoste cu mitologiile sale, cu mica sa inutilă magie.
Există un colț pe care nu îndrăznesc să îl parcurg.
Deja armatele de lângă mine, hoardele.
(Această cameră este ireală; nu a văzut-o.)
Numele unei femei mă trădează.
O femeie îmi doare tot corpul.
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.