Curțile interioare și vechea lor certitudine,
curțile înălțate
pe pământ și în cer.
Ferestrele cu zăbrele
de la care strada
devine familiară ca o lampă.
Dormitoarele largi
în care mahonul arde cu flacăra liniștită
și oglinda cu străluciri palide
pare un iaz în umbră.
Răspântiile întunecoase
din care se desfac patru distanțe infinite
spre mahalalele de tăcere.
Am numit locurile
în care se revărsă duioșia
și sunt singur cu mine însumi.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.