Motanul alb, celibatar, se uită
în alba strălucire a oglinzii,
fără-a putea-nțelege că albeața
și ochii aurii nemaivăzuți
în casă până-atunci sunt ochii lui.
Cine-ar putea să-i spună că e doar
vis al oglinzii celălalt motan?
Îmi spun c-acești motani armonioși,
cel din oglindă, cel cu sânge cald,
sunt simulacre-ngăduite vremii
de-un arhetip etern. Astfel, Plotin,
și el o umbră,-acum, ne-ncredințează.
Din ce Adam mult mai bătrân ca raiul,
din ce divinitate nepătrunsă
ne tragem și suntem oglinda-i spartă?
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.