Văd ochii trupului strălucitoarea
Lumină-a soarelui şi mâna ta
Atinge fir de praf şi stâncă grea;
El e lumina, bezna şi paloarea.
El e şi vede. Lung te cercetează
Cu ochi neobosiţi. El ochiul este
Ce ochii din oglindă-i urmăreşte
Cernite hidre, tigri-n ceas de-amiază.
El le-a făcut şi este fiecare
Dintre minunile ciudatei lumi
De El zidită: luna schimbătoare
Şi trunchi de cedru, ramuri şi cununi.
Cain îmi spun. Prin mine, Cel Etern
Iz de pucioasă simte din Infern.
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.