Se pierde labirintul. S-au pierdut
în ceață șiruri de eucalipți,
umbrarele, și veghea necurmată-a
oglinzilor reduplicând întruna
chip după chip în clipele fugare.
Ceasornicul oprit și foișorul
și iedera pe zidul împânzit,
statuile scârnave, înserarea
ce schimbă ziua-n noapte, trilul vesel
al păsării și al cișmelei șipot
țin de trecut. Țin oare de trecut?
De început n-a fost, de nu va fi
un capăt nicăieri și de ne-așteaptă
șir nesfârșit de zile și de nopți,
suntem dintotdeauna-acest trecut.
Suntem doar timp, indivizibil râu,
suntem Uxmal, Cartagina și zidul
de Roma năruit și suntem parcul
pierdut și pomenit de-aceste versuri.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.