Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei, mai uimitoare decât meteorii.
Mândrul oraş necunoscut se revarsă peste câmpie.
Sigur de viaţa şi de moartea mea, mă uit la ambiţioşi şi-aş vrea să-i înţeleg.
Ziua lor e lacomă ca un laţ în aer.
Noaptea lor e răgazul mâniei în tăişul spadei, gata să se dezlănţuie.
Vorbesc despre omenie.
Omenia mea înseamnă să simt că suntem glasurile aceleiaşi sărăcii.
Vorbesc despre patrie.
Patria mea este un acord de chitară, câteva portrete şi o spadă veche,
Rugăciunea curată a pâlcului de sălcii în asfinţit.
Timpul mă trăieşte pe mine.
Mai tăcut decât umbra mea, trec prin mulţimea lacomă.
Ambiţioşii se cred indispensabili, unici, vradnici să stăpânească ziua de mâine.
Numele meu este cineva şi nimeni.
Trec fără grabă, cum trece-un om ce vine de foarte departe şi nu mai trage nădejde să ajungă.
Traducere de Andrei Ionescu, din vol Poezii - Editura Polirom, 2017
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, Gerra.
ALapis
luni, 20 iulie 2015