Cum s-au topit atâtea vieți precare
În biata, neștiuta noastră moarte!
Atâtea stinse vieți a căror soarte
De amintire ține ori uitare!
Cu moartea mea, se-ngroapă-n timp oprit.
Prezentul piere cu această floare.
Se stinge un dor în ape schimbătoare.
De astre viitoru-i pustiit.
Asemeni ei, mă sting de infinite
Destine nesortite de noroc.
Iar umbra-mi câtă-n mit tocit soroc
Al îndrăgitei patrii răscolite.
Sub lespezi amintirea-i viu tresare.
Povestea-i crește-n urmă-ngrozitoare.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.