Un corn de fildeș, trandafirii, luna,
un chip de Dührer, boabele de rouă,
un zero schimbător și cifre nouă
la număr, toate mă silesc întruna
să spun că sunt, cândva c-au existat
Persopolis și Roma, și că soarta
le-a hotărât-o, nemiloasă, arta
pustiitoarei lupte, ne-ncetat.
Silit sunt să-mi închipui rugul, spada
din epopee, zbuciumata mare
ce roade țărmul nalt, necruțătoare.
Și-mi spun că toate-acestea sunt. Tăgada
îndreptățește gândul: doar tu ești
aievea, soartă. Tu mă povestești.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.