Fă, Doamne, ca omul să nu fie nevrednic
de Îngerul care-l păzește cu spada
de când l-a zămislit acea Iubire
ce mișcă soarele și stelele
până în Ziua de Apoi în care se va auzi
sunet de trâmbiță.
Să nu fie târât prin roșii lupanare,
nici în palate înălțate de trufie,
nici prin tavernele nesăbuinței.
Să nu se coboare la rugăminți,
nici la ocara plânsetelor,
nici la fabuloasa speranță,
nici la măruntele magii ale fricii
nici la simulacrul histrionului;
Celălalt îl privește.
Fă să-și aducă aminte
că niciodată nu va fi singur.
La lumina zilei sau în umbră
necontenita oglindă e martor pentru tot.
Dă-mi, Doamne, puterea
ca la capătul zilelor mele pe Pământ
să nu-mi necinstesc Îngerul.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.