M-am temut că-n Israel mă va pândi
cu dulceață vicleană
darul pe care secularele diaspore
l-au însumat ca pe o tristă comoară
în orașele necredincioșilor, în cartierele evreiești,
în asfințiturile stepei, în vise,
dorul celor ce te-au jinduit,
Ierusalime, lângă apa Vavilonului.
Ce altceva ești, Israele, decât acest dar,
decât această voință de a salva,
prin nestatornicele forme ale timpului,
vechea ta carte magică, liturghiile tale,
singurătatea ta cu Dumnezeu?
N-a fost doar atât. Cea mai bătrână dintre nații
este și cea mai tânără.
Nu i-ai ispitit pe oameni cu grădini,
cu aur și cu scârba de aur,
ci cu râvnă, pământul cel din urmă.
Israel le-a spus fără cuvinte:
Uita-vei cine ești.
Uita-vei pe cel lăsat în urmă.
Uita-vei cine-ai fost în țara
care ți-a dat înserările și diminețile ei
și căreia nu-i vei da dorul tău.
Uita-vei limba părinților tăi și vei învăța limba Paradisului.
Vei fi un israelit, vei fi un soldat.
Îți vei construi patria din glod, o vei înălța în pustiu.
Alături de tine va trudi fratele tău, al cărui chip
nu l-ai văzut niciodată.
Un singur lucru îți făgăduim:
că vei avea un loc în bătălie.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.