în româneşte de Andrei Ionescu
Înserare ce-ai subminat despărţirea noastră.
Înserare tăioasă, încântătoare şi monstruoasă,
asemeni unui înger întunecat.
Înserare în care gurile noastre au cunoscut intimitatea pură a sărutărilor.
Timpul inevitabil se revărsa
peste îmbrăţişarea inutilă.
Făceam risipă de pasiune împreună, nu pentru noi,
ci pentru singurătatea ce *ând avea să vină.
Lumina ne-a respins; noaptea sosise în mare grabă.
Te-am condus acasă în ceasul de gravitate al umbrei pe care numai
luceafărul o atenuează.
Precum cel ce se-ntoarce dintr-o pajişte pierdută, aşa m-am întors eu desprins din îmbrăţişarea ta.
Precum cel ce se-ntoarce dintr-un tărâm de spade, aşa m-am întors eu
din lacrimile tale.
Înserare ce rămâi vie ca un vis
printre celelalte înserări.
Aveam să ating apoi şi să las în urmă
rând pe rând nopţi şi depărtări.
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges