Privește lung variante anevoioase
De încropit sonet ce n-are nume;
Din fila-ntâmplătoare ies în lume
Terține și catrene păcătoase.
Cu pana-nceată gingaș cizelează.
E ostenit. Aude trilul oare
Din viitor pornit, privighetoare
Ce sacră-i spaimă-ntocmai o urmează?
Oare-a simțit că nu e singur și
Că incredibilul Apollo, iată,
I-a arătat, în taină, un arhetip?
Că tot ce poate să deschidă-o zi
Și noapte-nchide avid cristal i-arată:
Enigmă, labirint, Dedal, Edip?
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges