oraşul e în mine ca un poem
pe care nu mi-a reuşit să-l prind în cuvinte
pe de-o parte, excepţia puţinelor versuri
pe de alta, înghesuind-o în colţ
viaţa învinge timpul
ca teroarea ce uzurpă tot sufletul
mereu vor exista noi apusuri şi nouă glorie
simt oboseala oglinzii
ce nu se mai odihneşte-ntr-o singură imagine
la ce bun această sârguinţă de-a sfredeli
cu dureri, precum o lance-n timp
când strada, casa mea,
dispreţuind simbolurile verbale
îmi vor ţipa-n obraz mâine noutăţile lor
noi
noi precum o nesărutată gură.
Traducere Andrei Zanca
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.