◊◊◊
Rădăcina limbii este iraţională şi are un caracter magic. Danezul care articula numele lui Thor ori saxonul care articula numele lui Thunor nu ştiau dacă aceste cuvinte însemnau zeul tune¬tului sau zgomotul ce urmează fulgerul. Poezia vrea să se întoarcă la această magie veche. Fără legi prestabilite, procedează în chip şovăitor şi îndrăzneţ,
ca şi cum ar păşi pe întuneric. Poezia e un joc de şah misterios, în care tabla şi piesele se schimbă ca într-un vis,
şi, după moarte, mă voi închina în faţa lui.
◊◊◊
Orice lectură implică o colaborare
şi aproape o complicitate.
◊◊◊
Literatura începe cu versul şi poate întârzia veacuri
până să discearnă posibilitatea prozei. După patru sute
de ani, anglo-saxonii au lăsat o poezie nu o dată admirabilă şi o proză nu tocmai desluşită. Cuvântul a fost pesemne
la început un simbol magic, care cu trecerea timpului
s-a tocit. Menirea poetului ar putea fi aceea de a-i reda cuvântului, măcar în parte, puterea dintâi, acum ascunsă.
◊◊◊
Teoriile, la fel cu convingerile de natură politică ori religioasă nu sunt altceva decât imbolduri. Diferă de la un scriitor la altul.Whitman a avut dreptate să respingă rima; această respingere ar fi fost o nesăbuinţă în cazul lui Hugo. Citind în şpalt această carte, bag de seamă cu o oarecare nemulţumire că orbirea ocupă un loc năpădit de văicăreli, ceea ce nu se întâmplă în viaţa mea. Orbirea este
o închidere, dar este totodată o eliberare, o singurătate prielnică născocirilor, o cheie şi o algebră.
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.