La început El era singur, îndeajuns sieși. Ființa
fără formă, fără culoare, necondiționată.
Atunci nu era început, mijloc, sau sfârșit.
Atunci nu erau ochi, nici întuneric, nici lumină.
Atunci nu erau pământ, văzduh, sau cer;
nici foc, nici apă, nici țărână;
nici râuri precum Gangele sau Jumna,
nici mări, nici oceane, nici valuri.
Nu exista viciul, nici virtutea; nu existau
scripturi, precum Vedele și Puranele,
sau precum Koranul.
Kabir stă și cugetă în sinea lui și zice:
„Atunci nu era nici o activitate, Ființa Supremă
rămânea cufundată în adâncimile necunoscute
ale propriului Sine.”
Gurul nu mănâncă și nu bea, nu trăiește și nu moare:
Nici nu are formă, contur, culoare sau aspect.
El care nu are nici castă nici clan nici
orice altceva – cum i-aș putea descrie măreția?
El nu are nici formă nici lipsă de formă
El nu are nume,
El nu are culoare nici lipsă de culoare,
El nu are sălaș
Traducere Stela Tinney
vezi mai multe poezii de: Kabir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.