În prolegomenele-Alexiadei sale
Anna Comnena-și plânge văduvia.
Sufletu-i zdrobit. Și „ochii îi
înoată într-un torent de lacrimi...”, spune ea.
„Ce de furtuni...”, vai, în viața ei.
„Vai, câte răsturnări!” Simte durerea
„pana-n măduva oaselor și-n suflet, până-n strafund”.
Dar adevărul e că această femeie,
setoasă de putere, n-a cunoscut decât
o singură durere și mare-amărăciune
(deși n-o recunoaște): grecoaica-aceasta mândră
n-a izbutit, cu toată abilitatea ei,
tronul să-l obțină, căci insolentul Ioannis
din gheare i l-a smuls, s-ar putea spune.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.