Te iubesc... Chiar dacă ești fiică de sărman pescar,
ochii tăi sunt atât de strălucitori,
mâna ta – mai albă ca spuma laptelui,
trupul tău – de o grație fără seamăn!
Neam, faimă, uitării dau totul într-o clipită,
robul tău sunt, în genunchi, eu, al stăpânului fiu!
Te iubesc... și când te privesc dansând veselă
cu flăcăii din satul tău, pe pajiști înflorite,
invidia mă roade și soarta-mi nemiloasă o blestem
fiindcă pe veci robul tău nu pot deveni.
Destinul stavilă îngrozitoare înalță între noi:
generații nenumărate de nobili și dragoni.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.