Cei fericiți Natura profănează.
Pământul e sanctuarul tristeții dintr-început.
Lacrima dorului necunoscut picura zorii;
orfanele înserări palide se lamentează
și sufletul ales se tânguie durut.
Gemete deslușesc în adieri de zefir.
Parfumul violetelor stârnește mâhnire.
Dureroasa îmi pare viața de trandafir;
năpădește livezile o tristețe-n neștire
codrul cel des suspină-n delir.
Pe cei fericiți, lumea-i îmbie.
Poetrașii în slavă-i ridică.
Dar porțile Naturii le rămân închise-n vecie
nepăsătorilor și hainilor, celor ce batjocoresc plini de otravă
de parc-ar fi niște în țară pustie.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.