Celui care a eșuat, celui care a eșuat
cât de greu îi vine să deprindă a foamei
noua limbă și al purtării nou veșmânt.
Pe la nevrednice case străine cum să umble? –
Cu ce inima să umble pe stradă
și, în fața ușii ajuns, de unde să găsească
tăria clopotul să atingă?
Pentru abjecta nevoie de pâine
și pentru adăpost cum să mulțumească?
Cum să înfrunte privirile reci
care-i vor da de-nțeles că este povară?
Buzele cândva mândre cum să înceapă
a rosti acum vorbe umile?
Și capul cum să-și încline?
Cum va izbuti să asculte cuvintele
izbindu-i urechile cu fiece sunet? – și în astfel de cazuri
trebuie să te porți de parcă nimic n-ai simți,
de parc-ai fi un om simplu și nimic n-ai pricepe.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.