Vândut-am scump orzul stricat.
Se vede că la Roma domnește
buna plată. Și iată că sosi aprilie:
este sorocul să plec. Timpul nu l-am irosit.
Marea mi se pare neprielnică:
nouri negri întunecă soarele.
Dar nu mă sperii eu prea ușor! Cochilii îmi par stâncile,
iar mările – aidoma unor netede câmpii.
De rafala tăioasă a vântului teamă nu mi-e defel.
Râd când aud de furtuni, de naufragii.
Alexandria, cea cu largi străzi,
teafăr mă va primi... Ah, prieteni, vai mie!
Să fiu departe de carafa de vin, din care aroganții se desfată!
Cum mai tânjește sufletul meu, pe vas, după vinul din Samos!
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.