Frumoasele circee, ca flacăra de vii,
dispreț nu merita de fel.
Nu de mânie ard, ci de preaplinul bucuriei și iubirii,
izvor îmbelșugat de plăceri,
dulce făgăduință a voluptății.
Dar dacă trebuie să-nșele o inimă îndrăgostită,
dacă și-au pus în gând pierzania ei,
dacă pe pământ sunt trimise de-un zeu mânios,
îndată devin de nerecunoscut:
senina boltă a cerurilor parcă
nu le-ar fi împrumutat gingașa-i culoare,
binefăcătorul soare parcă nu s-ar fi fi-nduplecat
să le dea vălvătaia flăcării
din trupu-i de foc.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.