Repezit a fost Sfinxul asupră-i
cu dinții și ghearele-ntinse,
cu deplina sălbăticie a vieții.
Oedip a căzut la primul atac,
înspăimântat de aparația monstrului –
un asemenea chip, un asemenea fel de-a rosti
nu-și închipuise vreodată.
Dar, cu toate că arătarea își sprijinea
labele pe pieptul lui,
Oedip și-a revenit iute –
și iată, pieritu-i-a orice urmă de spaimă.
Are soluția pregătită... vă câștiga...
Cu ochii plini de melancolie, Oedip,
dincolo de făptura Sfinxului privește
drumul îngust ce duce spre Teba
și mai departe, sfârșind la Colonos.
Chiar Sfinxul acolo din nou va veni –
taine cu mult mai mari și mai grele –
și fără răspuns aștepta-vor.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.